S-a născut într-un sat smerit din Vrancea, în familia răzeșilor Gheorghe și Anastasia. Monahul nevoitor Varlaam Motoc, care avea să devină mitropolit al Moldovei, aflând că tânărul își dorea viaţa monahală, l-a luat pe acesta și l-a dus la Mânăstirea Râșca. Aici, în anul 1630, tânărul a fost tuns în monahism, de către egumenul Agafton, primind numele Ioan. În obștea monahală de la Râșca, nevoitorul Ioan avea să viețuiască aproape 18 ani.
În anul 1632, Sfântul Varlaam a fost ales mitropolit al Moldovei, apoi în anul 1641, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei, sfătuit fiind de mitropolitul Varlaam, a înființat în cetatea Neamț o micuță mănăstire, închinată Sfântului Ierarh Nicolae. În acest nou loc de slujire, mitropolitul îl va așeza pe Sfântul Ioan de la Râșca, ce va stărui în învățătură și în slujbe.
În anul 1650, Sfântul Ioan a botezat-o pe fiica armașului Joldea; acestei fete îi va fi și duhovnic, până la vârsta de 16 ani, pentru ca mai apoi, ea să se retragă în codrii Neamțului, în aspră nevoință și rugăciune; această fată a fost Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla.
Spre sfârșitul anului 1657, Sfântul mitropolit Varlaam avea să treacă la cele veșnice, la căpătâiul său aflând-se Sfântul Ioan, care îl va și înmormânta, în zidul de miazăzi al bisericii din Mănăstirea Secu. În locașul din cetatea Neamț, Sfântul Ioan va sluji până în anul 1665. Mai apoi, vreme de un an, el va fi rânduit egumen, în Mânăstirea Secu.
În anul 1667, Sfântul Ioan este rânduit episcop, fiind hirotonit pe seama Episcopiei de Huși.
Începând cu anul 1674, Sfântul Ierarh Ioan va fi rânduit ca episcop de Roman, unde va sluji pâna în anul 1685, când adoarme în Domnul, fiind înmormântat la Mănăstirea Secu, lângă mormântul Sfântului Varlaam.
Episcop fiind, Sfântul Ioan s-a îngrijit pe cât a putut să zidească Mănăstirea Mera, aflată în regiunea sa natală, la numai 12 kilometri de orașul Odobești și la aproape 25 de kilometri de municipiul Focșani.
Trei părinți aveau obiceiul, în tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Şi doi îl întrebau pentru gândurile sale şi pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, neîntrebându-l nimic. Iar după multă vreme i-a zis avva Antonie lui: iată, atâta vreme ai de când vii aici şi nimic nu mă întrebi! Şi răspunzând fratele, i-a zis: destul îmi este numai să te văd, părinte.
Zis-a avva Antonie: eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci îl iubesc pe El. Ca dragostea scoate afară frica.
Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul: pe cât îți este cu putință, nevoiește-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele dinafară.
Zis-a iarăși: de vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va
rămâne cu noi.
Preot Olivian SANDU
