vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTViaţă pierdută înainte de zborul salvator (video)

Viaţă pierdută înainte de zborul salvator (video)

Sfârşit tragic în drum spre a fi salvat. Bărbatul de 64 de ani, după care a venit elicopterul SMURD, a murit în braţele cadrelor medicale.

Bărbatul, din Vlădeni, a acuzat dureri toracice de dimineaţă, iar familia a solicitat intervenţia unei ambulanţe. Acesta a fost luat de la domiciliu, şi transportat la Urgențe, unde a fost supus mai multor investigaţii. Medicii l-au diagnosticat cu un infarct masiv, motiv pentru care a fost solicitat transferul lui de urgenţă pe calea aerului.

Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru a prelua bărbatul aflat în stare gravă de pe terenul UM 01189. Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD cu medic și transportat la locul aterizării elicopterului. Acesta trebuia transportat la Iaşi, unde avea nevoie de o intervenţie urgenţă pe cord, pentru a putea fi stabilizat. „În momentul transferului în aparatul de zbor, pacientul a intrat în stop cardiac. Au fost imediat începute manevrele de resuscitare, de către echipajele aflate la faţa locului. Din păcate, pacientul nu a răspuns la manevre, fiind declarat decesul”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD. Astfel, elicopterul nu a mai putut decola cu pacientul, pentru că protocolul arată că pe timpul transportului aerian acesta trebuie să fie stabil.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.5 ° C
9.6 °
8.3 °
63 %
2.2kmh
22 %
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °
mar
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...