spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalBărbat rătăcit pe munte, găsit după 8 zile. Acesta a supravieţuit doar...

Bărbat rătăcit pe munte, găsit după 8 zile. Acesta a supravieţuit doar cu fructe de pădure şi apă

Un bărbat din oraşul Lupeni, care s-a rătăcit pe munte şi a fost căutat apoi de echipele de salvamontişti şi voluntari, a fost găsit după opt zile, fără probleme majore de sănătate, el relatând ulterior că a reuşit să supravieţuiască consumând fructe de pădure şi apă dintr-un pârâu din zona staţiunii Straja.

Potrivit Digi24, bărbatul a fost dat dispărut de familie pe 5 septembrie, după ce urcase la munte, imediat fiind începute operaţiunile de căutare. În cadrul acestor misiuni, echipele de salvatori s-au ajutat de drone şi câini antrenaţi pentru astfel de operaţiuni. „Au fost opt zile de căutare neîncetată în zona Straja, pe văile principale, unde s-a presupus că această persoană s-ar fi rătăcit. A fost găsit în cea de-a opta zi (marţi seara – n.r.) de către nişte localnici. Au dat peste el din întâmplare, deşi echipele de salvare au trecut de nenumărate ori prin acel loc”, a declarat joi, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

„Bărbatul s-a hrănit cu ceea ce a găsit prin pădure”

Bărbatul se afla într-o stare de sănătate bună şi după un control medical a fost predat familiei.

Şeful Salvamont Hunedoara a explicat că în cele opt zile de căutări, echipele trimise pe munte au fost însoţite de voluntari, de membri ai familiei şi prietenii celui dat dispărut.

„Au fost opt zile în care echipe de 7-8 salvatori montani, însoţiţi de membri ai familiei, voluntari şi mulţi localnici, au periat toată zona. Căutările s-au desfăşurat inclusiv cu drone şi câini. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine. Este surprinzătoare această supravieţuire de opt zile, în care probabil bărbatul s-a hrănit cu ceea ce a găsit prin pădure”, a spus Bodean, citat de Agerpres.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...