spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBiserica simbol a orașului a fost redată botoșănenilor

Biserica simbol a orașului a fost redată botoșănenilor

Biserica “Sfântul Gheorghe” a fost redată botoșănenilor, după ce a fost reabilitată și repusă în valoare. Pe 14 septembrie, a fost semnat procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor. Joi, 15 septembrie, primarul Cosmin Andrei a organizat o conferință de presă la biserică, alături de preotul paroh Dumitru Mateciuc, Radu Mihalachi – reprezentantul constructorului și Căgtălin Fetcu – directorul Direcției de Dezvoltare Locală.

Cosmin Andrei a spus că lucrările la acest obiectiv au costat 9,5 milioane de lei, din care 6,4 milioane de lei finanțare europeană și 3,1 milioane de lei, contribuția municipalității. “Lucrările au fost complexe, s-au întins pe parcursul a câtorva ani, dar rezultatul este unul pe măsură. Avem consolidarea, reabilitarea bisericii cât și a turnului clopotniță la un obiectiv monument istoric emblematic pentru municipiul Botoșani. Punerea în valoare a acestui obiectiv turistic a fost unul dintre indicatorii pe care i-am avut în contractul de finanțare cu ADR pentru creșterea interesului turistic”, a spus edilul, adăugând că vor urma o serie de manifestări, care vor fi organizate, cel mai probabil, anul viitor, la sărbătorirea Sfântului Gheorghe.

A fost o rană a orașului”

Preotul Dumitru Mateciuc i-a mulțumit primarului Cosmin Andrei și tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect. “A fost o rană a orașului. Acum rana s-a închis și viața merge mai departe”, a mai spus preotul. Dumitru Mateciuc a anunțat că vor fi continuate demersurile pentru pictura bisericii.

Consolidarea și reabilitarea bisericii și clopotniței au fost urmate de lucrări de iluminat architectural și de amenajare peisagistică a curții lăcașului de cult. Totodată, a fost reabilitat și gardul bisericii. Tot joi, muncitorii au luat gardul din tablă montat la începerea lucrărilor, astfel că biserica reabilitată poate fi admirată de toți cei care ajung în zonă.

Preotul paroh a anunțat că prima slujbă va fi oficiată pe 18 septembrie.

Lucrările la Biserica “Sfântul Gheorghe” au început în august 2020

Lucrările la biserică au început pe 10 august 2020. Dumitru Mateciuc, preotul paroh, declara atunci că demararea lucrărilor reprezintă un moment istoric, mai ales că are loc după cinci licitaţii şi trei revizuiri ale documentaţiilor.

Biserica „Sfântul Gheorghe”, ridicată pe ruinele unui lăcaș de cult mai vechi din târgul Botoșanilor, este monument istoric, fiind datată în anul 1551, ca prima ctitorie botoşăneană a Doamnei Elena Rareş. Arhitectura este influenţată de cea a Bisericii „Sfântul Nicolae”, de la Mănăstirea Popăuţi. Pe pisanie scrie „Elena, fiică de Despot, doamna răposatului Petru Voevod, a zidit acest hram întru numele Sfântului mare mucenic Gheorghe în târgul Botoşanilor, în zilele Domnului Io Ştefan Voevod şi s-a săvârşit în anul 7049 (1541), luna octombrie”.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...