spot_img
luni, decembrie 8, 2025
AcasăLocal BTFemeie accidentată după o traversare neregulamentară. Victima a fost lovită de un...

Femeie accidentată după o traversare neregulamentară. Victima a fost lovită de un taxi

O femeie, în vârstă de 71 de ani, a ajuns la spital după ce a încercat să traverseze strada prin loc nepermis. Incidentul a avut loc duminică la amiază, pe strada Marchian din municipiul Botoşani.

Femeia a încercat să traverseze prin dreptul magazinului Junior, prin loc nepermis, deşi în apropiere sunt două treceri de pietoni. În acel moment victima a fost lovită de un Logan, care circula în regim de taxi dinspre Casa Cărţii spre Casa Sindicatelor. Femeia a primit primul ajutor de la un asistent al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care era în timpul liber. Ulterior a fost apelat şi numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă.

“De la faţa locului am preluat o pacientă de 71 de ani. Prezenta un traumatism cranio facial şi multiple escoriaţii le nivelul membrelor superioare”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii de spacialitate.

La faţa locului au ajuns şi echipaje de poliţie care au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactiate cauza producerii accidntului. În cauză a fost întocmit şi un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa foto – Facebook/ Radar Botoşani

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
3.9 °
2.2 °
97 %
1.2kmh
30 %
lun
7 °
mar
6 °
mie
8 °
J
11 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și cumpărăturile tot cu patriotism s-au făcut.

EDITORIAL

În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...