marți, mai 21, 2024
AcasăLocal BTTânărul care a făcut accident cu poliţia pe urme a fost trimis...

Tânărul care a făcut accident cu poliţia pe urme a fost trimis la Suceava (video)

Tânărul care a făcut accident după ce a fugit de Poliţie a ajuns la spital în stare critică, fiind intubat şi sedat.

După ce a fost supus la mai multe investigaţii de specialitate, s-a decis trimiterea lui la Spitalul Județean Suceava. „Pacientul din accident a fost sedat, intubat şi ventilat, în comă de gradul III. Prezenta un traumatism cranian acut, traumatism cranio-facial, traumatism toracic, cu contuzie pulmonară. A fost direcţionat către neurochirurie Suceava”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD. Prognoticul acestora este extrem de rezervat.

Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Apelul la 112 a fost efectuat de un polițist, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona respectivă și care, anterior producerii accidentului, a observat că autoturismul respectiv se deplasa sinuos, pătrunzând pe contrasens, împrejurare în care a încercat să-l urmărească. Din cauza faptului că autoturismul condus de tânăr avea viteză excesivă, nu s-a reușit interceptarea acestuia. A fost găsit câteva minute mai târziu, cu maşina izbită în copac. Şoferul nu a putut fi testat alcoolscopic, din cauza leziunilor suferite. „Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească cu exactitatea împrejurările în care s-a produs accidentul rutier”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Maşina a fost atât de avariată, încât a fost nevoie de o autospecială de la SOS Savencu pentru a fi ridicată cu macaraua.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.2 °
76 %
2.9kmh
86 %
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Măcar te poți certa cu polițistul că mașina ta nu e parcată pe trecerea de pietoni.

EDITORIAL

Dacă în primii zece ani de după Revoluție presa a fost unul dintre principalele motoare ale profundelor schimbări sociale din România, de la o...

EPIGRAMA ZILEI

La Eforie, pe nisip, O tânără umbla în slip Și zău, intrat-am la idei, Văzând că ... nu-i al ei!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...