joi, noiembrie 6, 2025
AcasăLocal BTElevi învăţaţi cum să se păzească de traficanţi

Elevi învăţaţi cum să se păzească de traficanţi

Joi, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu elevii Școlii Gimnaziale nr.13 Botoșani. Acestea au fost realizate împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, au desfășurat activități preventiv-educative cu elevii Școlii Gimnaziale nr.13 Botoșani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, activitățile au avut drept scop prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării sexuale, prin informarea atât a elevilor, cat și a profesorilor asupra aspectelor ce vizează problematica riscurilor de victimizare pe linia traficului de minori, prin toate formele sale de manifestare, respectiv, exploatare sexuală/muncă, înțelegerea particularităților psihoemoționale ale potențialelor victime și modalități de abordare a acestora, în cadrul procesului de consiliere și orientare vocațională, precum și identificarea potențialelor victime.

„S-a urmărit, de asemenea, constientizarea și înțelegerea mecanismelor traficului de persoane, în scopul identificării modalităților eficiente de prevenire și totodată asigurarea unui grad înalt de respectare a normelor legale privind prevenirea și combaterea traficului de persoane”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.6 °
6.1 °
94 %
2.1kmh
89 %
J
8 °
vin
14 °
S
14 °
D
15 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Sistem de alarmă pe timp de noapte într-un magazin de pe Grivița.

EDITORIAL

Conform unei vorbe de duh românești adaptată la vremuri și context, autoritățile au aflat ceea ce știa mai tot omul, și anume că mai...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...