spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTOperațiunea „Blocada” revine. Acțiuni în serie organizate de polițiști

Operațiunea „Blocada” revine. Acțiuni în serie organizate de polițiști

Operațiunea „Blocada”, organizată în trecut de polițiști, revine în actualitate, dar la nivel local. Timp de două zile, polițiștii au organizat un adevărat val de acțiuni, care s-au soldat cu peste o sută de amenzi și zeci de dosare penale. Printre cei luați în colimator s-au aflați inclusiv șoferii.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), în zilele de 8 și 9 octombrie a.c., polițiștii au derulat nouă acțiuni punctuale, care au vizat asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea faptelor antisociale. Totodată, polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, fiind efectuate 113 testări alcoolscopice și 14 testări cu aparatul DrugTest.

„În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 300 de persoane și controlate 247 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 120 de sancțiuni, în valoare totală de peste 35.000 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Botoșani.

Totodată, polițiștii au intervenit la peste 100 de apeluri sesizate prin 112 și au întocmit peste 40 de dosare penale.

Operațiunea „Blocada” a fost în vogă în urmă cu mai bine de cinci ani. Atunci, polițiștii aveau un mod total diferit de acțiune. Se alegea câte o temă, în funcție de numărul și genul de infracțiuni, dar și de abaterile de la normele sociale, după care într-un interval stabilit de comun acord cu toate structurile, se intervenea în forță. Sistemul a urmărit descurajarea celor certați cu legea, dar și identificarea celor care acționau în anumite zone.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
18.9 °
62 %
3.4kmh
63 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...