joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTPolițiștii din trupele speciale, în top la nivel național. Luptătorii SAS și-au...

Polițiștii din trupele speciale, în top la nivel național. Luptătorii SAS și-au dovedit clasa

Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au participat, în această săptămână, la o competiție sportivă organizată de SAS Bistrița.

agent șef Mihai Trincu

În cadrul concursului, agentul șef Mihai Trincu s-a clasat pe locul 3 din 120 de concurenți, la proba individuală, reușind să parcurgă probele (alergare, montare/demontare armament, alimentare cu muniție a două încărcătoare și executare foc către trei ținte) în mai puțin de un minut. Reușita nu este o întâmplare întrucât botoșăneanul este și instructor de poligon arme letale, fiind unul dintre cei care îi îndrumă pe polițiști în pregătirea profesională.

La probele pe echipe, polițiștii botoșăneni s-au clasat pe locul 5 din 24 de echipaje, reușind să parcurgă toate probele în mai puțin de 30 de minute. Acestea au constat în alergare, executare foc asupra mai multor ținte, atât cu pistol cât și cu arma de umăr și exerciții fizice.

„Avem o echipă foarte bine pregătită și vă asigurăm că veți fi mereu în siguranță alături de noi”, este mesajul comisarului șef Gavril Ioan, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
17.8 °
17.6 °
41 %
2.7kmh
87 %
J
18 °
vin
19 °
S
24 °
D
26 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...