vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTAlertă maximă din cauza unui şarpe de cauciuc

Alertă maximă din cauza unui şarpe de cauciuc

Un echipaj de jandarmi a fost solicitat pentru a scăpa angajaţii dintr-un birou de un şarpe care era la geam. Incidentul a avut loc la internatul Colegiului „A.T. Laurian”, în urmă cu câteva zile.

La parterul clădirii sunt spaţii închiriate unor firme sau asociaţii, care le folosesc pentru birouri. La etaj se află dormitoarele elevilor de la internat. Într-o dimineaţă una dintre ocupantele unui birou de la parter a sunat speriată la 112. Femeia le-a spus operatorilor că un şarpe atârna la geamul exterior şi cerea ajutor disperat.

La faţa locului a fost trimis un echipaj al Inspectoratului pentru Jandarmi. Nu mai puţin de şapte jandarmi s-au deplasat la faţa locului, în încercarea de a captura reptila. Ajunşi însă la faţa locului, aceştia au realizat că, într-adevăr, era vorba despre un şarpe, dar unul de cauciuc.

Jucăria extrem de aseămănătoare unui şarpe viu atârna pe grilajul de la geamul exterior al biroului, cel mai probabil scăpat acolo de unul dintre locatarii de deasupra biroului, sau pus cu intenţia de a provoca panică. Jandarmii au îndepărtat „pericolul”, însă nu au luat nicio măsură de a da vreo sancţiune în urma apelului mai puţin obişnuit.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10.6 °
56 %
3.1kmh
83 %
vin
13 °
S
29 °
D
27 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...