vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTIncredibil - a vrut să ajungă în Franța cu pașaportul consăteanului. Fizionomia...

Incredibil – a vrut să ajungă în Franța cu pașaportul consăteanului. Fizionomia l-a trădat

Caz neobișnuit descoperit de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca. Un tânăr din Republica Moldova a sperat că va ajunge în Franța cu pașaportul vecinului său.

Nu a apucat să treacă frontiera pentru că a fost returnat. Ba mai mult, tânărul s-a ales și cu un dosar penal pentru fals privind identitatea și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În vârstă de 26 de ani, tânărul din Republica Moldova a crezut că-i poate păcăli pe polițiștii de frontieră dacă va trece noaptea, profitând de întuneric. Așa că el s-a prezentat în noaptea de marți spre miercuri în PTF Stânca, cu intenția de a intra în România, fiind pasager al unui autoturism care se îndrepta spre Cehia. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un pașaport biometric moldovenesc, dar polițiștii de frontieră au observat o serie de neconcordanțe între poza din document și tânărul cu pricina.

Așa că au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că pașaportul aparține altei persoane. Totodată, pe numele tânărului exista o alertă privind refuzul intrării în Franța, emisă din iulie 2022.

Pus în postura să ofere explicații, tânărul a recunoscut într-un final că pașaportul aparține unui concetățean de la care l-a împrumutat, considerând că seamănă cu acesta. Asta pentru că ști că are interdicție, dar spera să ajungă pe teritoriul Uniunii Europene, unde credea că va obține un loc de muncă mai bine plătit, tot pe teritoriul Franței. Prin urmare, polițiștii l-au pus sub urmărire penală pentru cele două infracțiuni, iar tânărul a fost nevoit să facă cale întoarsă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.7 ° C
13.8 °
10.6 °
56 %
3.1kmh
83 %
vin
13 °
S
29 °
D
27 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...