joi, mai 16, 2024
AcasăLocal BTInundații simulate în județ. Exercițiu ISU în aval de acumularea Ezer

Inundații simulate în județ. Exercițiu ISU în aval de acumularea Ezer

Joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza un exercițiu cu forțe și mijloace în teren. Acesta se va desfășura în zona acumulării Ezer, începând cu ora 12.00.

„Conform scenariului o parte din municipiul Dorohoi a fost inundat ca urmare a producerii unor avarii la acumularea Ezer. Mai multe locuințe, instituții publice și obiective economice, dar și o suprafață mare de teren agricol au fost afectate, fiind necesară intervenția pompierilor pentru evacuarea persoanelor, cazarea temporară a acestora și asigurarea condițiilor minime de trai până la restabilirea stării de normalitate”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Reprezentanții ISU au anunțat exercițiul încă de astăzi așa încât persoanele care își desfășoară activitatea în zonă sau cetățenii care vor trece prin apropierea locului să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.6 ° C
17.7 °
16.6 °
40 %
3.7kmh
6 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...