La un moment dat, Prisăcanii ajung în proprietatea familiei de mari boieri Prăjescu. Astfel, la 8 aprilie 1617, Radu Mihnea, domnul Moldovei, îi întoarce lui Nicoară Prăjescul „dreptele lui ocine și dedine și cumpărătură, toate satele câte are”, printre care și „jumătate din satul Prisăcanii, pe Mileatin și cu mori, care este în ținutul Hârlău. Acest Nicoară Prăjescu, văr primar cu Ieremia și Simion Movilă, ambii domni ai Moldovei, era fiul lui Ion Prăjescu, iar pe unul dintre frații săi îl chema Voruntar Prăjescu, ceea ce poate fi un indiciu al faptului că erau descendenții lui Ion Vorontar, fiind o practică medievală aceea de a se da copiilor și nepoților prenumele tatălui sau bunicului. Nicoară Prăjescu moare câțiva ani mai târziu, astfel că la 13 ianuarie 1622 Lupul Prăjescu și Ionașco Prăjescu, doi dintre fiii lui Nicoară, de înțeleg și își împart între ei „ocinile” moștenite de la tatăl lor, jumătatea de Prisăcani revenindu-i lui Lupu Prăjescu. Ce s-a întâmplat cu cealaltă jumătate a Prisăcanilor ne spune documentul din 1 iunie 1646, când Gligorie Cornea, „ficiorul Cornii pivniceriului” face schimb de părți de ocină cu spătarul Dumitrașco Buhuș. Acesta îi dă lui Cornea partea sa din satul Prisăcani, „pre Miletin, suptu Codru”, primind la schimb alte pământuri. Cum ajunsese acea jumătate de sat la Dumitrașcu Buhuș? Acesta o avea ca mamă pe Nastasia, fiica lui Ion Prăjescu și soră a lui Nicoară Prăjescu, iar acea parte de Prisăcani îi revenise, mai mult ca sigur, ca zestre de la tatăl său. La 1772-1773 și 1774, Prisecanii sunt menționați la ocolul Bahluiului, din ținutul Hârlău, fiind ai spătarului Matei Ghica. Erau 27 de liudi (locuitori birnici) – 22 dintre ei fiind moldoveni – și doi scutelnici. Era și un preot și nefiind țigani nu e menționat vreun conducător de-al lor. Un an mai târziu decât data efectuării recensământului, adică în 1773, spătarul Matei Ghica moare la St. Petersburg, după ce, în 1769, se aflase în prizonierat, tot în Rusia. La 1803, „Prisacanii a d-sale Spat. Neculai Stratulat” erau înscriși la ocolul Miletin, de la ținutul Hârlău. Pe moșie trăiau 29 de liuzi (locuitori birnici), care plăteau un cifert de 97 de lei, respectiv 388 de lei anual. Dintre aceștia, patru erau scutelnici ai spătarului. În 1812, Prisăcanii erau „jumătate a polcovnicului Sînjorj și jumătate a casei răpuosatului bizade <Dimitrie> Mavrocordat”, menționându-se că este loc de hrană îndestul. Existau și patru scutelnici, ai proprietarului. Menționarea lui Dimitrie Mavrocordat ca fiind mort la acea dată este, fără îndoială, o greșeală. Beizadeaua Dimitrie Mavrocordat era fratele fostului domn al Moldovei, Alexandru II Mavrocordat (zis „Delibey”) și fiu al lui Constantin Mavrocordat şi Ecaterinei (Catrinei) Roset, de la mamă moștenind și moșia Dracșanilor. Conform acestui arbore genealogic, beizadeaua Dimitrie Mavrocordat moare anul 1817, la un an după presusupusul deces consemnat mai sus.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU