miercuri, noiembrie 12, 2025
AcasăPulsUnde-i lume hop și eu

Unde-i lume hop și eu

Activitate frenetică a avut Doinița, prehedințița cejeului, în uichend. În loc să steie și ea pe-acasă cu familionul, a tăiet-o la o competiție de karate cu o sută șaptej de sportivi, apoi a dat fuga pe Pietonalul Unirii să bălmăjească ceva la cursurile de prim ajutor în fața a fo trei sute de entuziaști și a sfârșit la Bălușeni, unde a dat noroc cu bătrânii comunei. Însă ordinea ar fi fost: prim ajutorul, karatele, unde ar fi folosit ce a învățat la primul popas, și la urmă bătrânii, unde ar fi folosit și ce a învățat la primul popas dar și la cel de-al doilea, dacă cereau pensii mai mari.

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
8.3 °
87 %
2.2kmh
99 %
mie
10 °
J
12 °
vin
14 °
S
14 °
D
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi o ambulanță de tip nou, pentru pacienții mai anemici.

EDITORIAL

Din capul locului vă avertizez că voi folosi în rândurile de față cuvinte grele și dure. De ce? Simplu! Am observat că românul, cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...