marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTOaspete de seamă la Biblioteca Judeţeană

Oaspete de seamă la Biblioteca Judeţeană

Filiala de Limbi Străine a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoşani, s-a bucurat, joi, 20 octombrie, de vizita unui oaspete deosebit. Este vorba despre Francesco Cattaneo, oficial în cadrul Ambasadei Confederației Elvețiene în România.

“În calitate de gazde, i-am oferit informații cu privire la volumele destinate utilizatorilor noștri și modalitățile prin care acestea pot fi consultate la sala de lectură sau pot fi împrumutate”, au transmis reprezentanţii bibliotecii.

Încântat de întreaga experiență în județul poetului nepereche, domnul Francesco Cattaneo și-a exprimat dorința de a reveni cu drag la Botoșani. “Cu acest prilej, amintim faptul că Ambasada Confederației Elvețiene în România s-a implicat în dezvoltarea proiectului « Lire des livres, lire délivre », desfășurat anul trecut în parteneriat cu tânărul Octavian-Eusebiu Halici, numeroase volume din fondul de carte al Ambasadei fiind donate Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” din Botoșani”, au mai transmis reprezentanţii bibliotecii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
69 %
2.7kmh
97 %
mar
24 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...