miercuri, noiembrie 12, 2025
AcasăPulsOm prevăzător

Om prevăzător

Când a aflat că se duce la Brucsel, Marius, ministrelul șuncii, i-a băgat în cap prim ministrului dotorre Ciucă să nu se mulțămească doar cu o haleală de varză de Brucsel ci să se târguiască pentru procentul de 9,4% din PIB ce poate fi dat pensionarilor, că numărul acestora, mai ales a celor speciali, crește ca Făt Frumos din basm. Și cum Marius speră să îl prindă pensia la minister, normal că trage tare, ca să-i iasă și lui când o fi să fie să nu mai fie.  Iar dacă o să fie să fie, păi și mai bun, se cumulează pensia cu salariul, ceea ce înseamnă că o să ia el o bună bucată din procentele alea, poate că în sfârșit îi va ajunge.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
8.3 °
87 %
2.2kmh
99 %
mie
10 °
J
12 °
vin
14 °
S
14 °
D
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi o ambulanță de tip nou, pentru pacienții mai anemici.

EDITORIAL

Din capul locului vă avertizez că voi folosi în rândurile de față cuvinte grele și dure. De ce? Simplu! Am observat că românul, cu...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...