marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTFals grosolan descoperit la trecerea frontierei

Fals grosolan descoperit la trecerea frontierei

Un cetățean moldovean a crezut că poate păcăli autoritățile străine cu un fals grosolan. În vârstă de 37 de ani, bărbatul s-a prezentat duminică, pe 6 noiembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca cu intenția de a tranzita frontiera de stat, la volanul unei autoutilitare de transport marfă. La controlul documentelor, el a prezentat și un permis de conducere, care avea imprimate fotografia și datele sale de identificare. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că este vorba de un fals grosolan, întrucât așa-zisul permis de conducere nu era eliberat de autoritatea vreunui stat, fiind un document fantezist.
„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că fiind la muncă în Israel, pentru a putea ocupa postul de șofer transport marfă a apelat la un coleg care i-a obținut acest permis de conducere. Pentru acest serviciu, a plătit suma de 1000 de euro”, a arătat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
Bărbatul s-a ales cu un dosar penal și urmează să fie cercetat pentru uz de fals și conducere cu permis necorespunzător.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.2 ° C
22.2 °
20.6 °
61 %
6.7kmh
77 %
mar
23 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...