Ediția din acest an a balului oamenilor de afaceri s-a înscris, fără niciun dubiu, pe coordonatele arhicunoscute ale balcanismului autohton, din cel puțin două motive. Primul, are legătură cu mult trâmbițata ospitalitate românească, moldovenească sau, și mai la obiect, botoșăneană! Adică o entitate organizează o sindrofie, invită o droaie de oameni și, chiar din startul petrecerii, reprezentantul ei se apucă să ocărască o parte dintre musafirii pe care și i-a dorit cu orice preț a-i fi alături la fastuosul eveniment. Este aceasta o lipsă de tact, de politețe sau de bun simț? Cu siguranță este, din moment ce respectivii, politicieni de prin rang, au fost, repet, invitați și nu parteneri sau organizatori ai balului. Că respectivii tovarăși meritau cu prisosință perdafuri peste perdafuri, este o altă gâscă în altă traistă. Balul nu s-a vrut a fi o dezbatere, o confruntare, un simpozion sau o conferință de presă, ci o modalitate de destindere, de socializare, de stabilire a unor punți de comunicare între reprezentanții mediului de afaceri, pe de o parte, și cei ai mediului politic, pe de altă parte. Într-o societate sau o țară normală, la un asemenea eveniment s-ar fi încropit oarece amiciții, s-ar fi cunoscut fiecare cu fiecare, s-ar fi realizat punți de legătură și de comunicare trainice și rapide între cele două tabere. Din păcate, acest lucru nu s-a putut transpune în practică și, drept urmare, prăpastia dintre cele două entități s-a adâncit și s-a lărgit într-un mod alarmant de-a binelea. E adevărat, în nicio țară din lume cele două părți nu merg la brațetă pe faleza politicilor economice, dar niciun conflict perpetuu și mereu ascuțit între ele nu prea există în statele care au trecut de stadiul feudalismului. Și dacă tot am vorbit despre prăpăstii, ei bine, acesta este leitmotivul celui de-al doilea aspect pentru care am catalogat balul oamenilor de afaceri botoșăneni drept un eveniment eminamente balcanic. Astfel, din cuvântările unora și altora ne-am dat încă o dată seama ce prăpastie există între politicieni și mediul de afaceri și, ce-i și mai rău, între politicieni și popor. Afirm asta întrucât oamenii de afaceri, mai mult sau mai puțin, sunt racordați la problemele și necazurile plebei, spre deosebire de politicieni care trăiesc în bulele lor deconectate total de la realitățile vremii. Efectele discursurilor liderilor celor două entități, respectiv al lui Valeriu Iftime și al politicienilor reprezentanți de ministrul Marius Budăi și primarul Cosmin Andrei, sunt niște împunsături serioase care vor lăsa vizibile cicatrici pe cele două corpuri, de politicieni și de afaceriști. Șicanele, sabotările, punerea de bețe în roate vor fi la ordinea zilei în continuare pe agendele de lucru ale celor două medii, mai ales că și din 2024 cei doi politicieni se pare că vor mișuna prin zonele decizionale, iar în ceea ce-l privește pe președintele Camerei de Comerț, afacerile îl vor purta adeseori pe arterele administrațiilor locale care, în mod sigur, vor fi colorate ori în galben ori roșu. Până la urmă, treaba lor! – așa ar trebui să gândim noi, plebea, numai că orice decizie anapoda a acestor corifei are ca efect direct golirea buzunarelor noastre, mai mult sau mai puțin. La ce orgolii zac în aleșii noștri, n-ar fi exclusă pe viitor nici sistarea finanțării echipei de fotbal de la bugetul local, și asta tocmai pentru a-i tăia macaroana lui Iftime. Pentru a nu fi înțeles cumva greșit, vreau să fac precizarea clară că discursul lui Valeriu Iftime a fost unul corect, rupt din realitate. Nu au fost potrivite momentul și evenimentul, pentru că, repet, era un bal, o distracție, până la urmă. Cine și ce ar trebui să învețe după acest episod tratat pe toate fețele nu numai de presa locală, ci și de cea națională, este foarte clar pentru orice om cu capul pe umeri. Din păcate, politicienii nu sunt absolut deloc pe aceeași lungime de undă cu poporul și asta nu de azi, de ieri, ci de vreo treizeci de ani. Altfel spus, 30% dintre români (politicienii, adică!) îi duc de nas unde vor pe cei 70% care nu vor să se prezinte la vot. Și zău că nu e bine deloc! Revenind la bal, probabil pe viitor politicienii vor spune „pas” atunci când vor fi invitați la asemenea sindrofii, atâta timp cât în fruntea Camerei de Comerț nu se va afla un om de-al lor, cuminte, ascultător și atent până la pupincurism cu ei!
Noiembrie, ultimul bal? – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Trei, Doamne, și toate trei! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
Editorial
Sistemul unui joc periculos – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...
Editorial
Orașe construite din pix, pierdute de realitate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Conform unei vorbe de duh românești adaptată la vremuri și context, autoritățile au aflat ceea ce știa mai tot omul, și anume că mai...
Editorial
România te iubesc – Comune la stăpân – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recenta nominalizare a Andreei Alecu Gireadă drept candidat la funcția de primar al comunei Mihai Eminescu mi-a adus în minte vorbele atât de pline...
Editorial
Școală fără orizont, copii fără viitor – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă elevii sunt în vacanță, problemele sistemului de educație nu și-au luat concediu, prin urmare pe la ministerul de resort și nu numai...
Editorial
Balanță spartă – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna trecută, scena politică românească a oferit tabloul unui atelier mecanic de cea mai proastă speță: toți se agită cu sculele în mână, se...
Editorial
Hora de la PSD – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Despre PSD scriam după condamnarea lui Dragnea că e un partid în disoluție. Nu a fost să fie, din păcate, pentru că au primit...
Editorial
Oameni care sunt: Georgică Manole – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Există oameni care, fără să-și propună, devin repere. Nu pentru că ar striga „uitați-vă la mine”, ci pentru că se încăpățânează să creadă, să...
Editorial
Frustrații – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Dacă e să luăm în seamă sensul cuvântului „frustrat” atunci de bună seamă trebuie să mergem la DEX care spune așa: respectivul cuvânt este...
Editorial
Miracolul FILIT într-o țară ce începe să citească – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete și...
Editorial
Flatarea anestezică – Alexandru Cohal, cercetător
Redacţia -
Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....
Editorial
Butaforie politică – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna care se încheie lasă în urmă o atmosferă bipolară: pe de-o parte, cifre care strigă „corecție”; pe de altă parte, promisiuni politice și...
Editorial
Să râdem, să plângem?
Redacţia -
„Ce țară veselă”, ar putea exclama cineva, neștiind câtă tristețe ascunde de fapt această veselie de fațadă și de prost gust.
De curând, s-a hotărât...
Editorial
Pensii speciale versus incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Ori de câte ori apare un nod gordian, o fundătură, un colaps în buna funcționare a societății, ies la iveală cauzele care au generat...
Editorial
Explozia unui stat aflat în descompunere – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și...
Editorial
Erori vrute sau nevrute de comunicare – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Imaginea și modalitatea de comunicare reprezintă azi două tăișuri eficiente cu care politicienii trec supărător de ușor prin brânza electoratului. Dai bine în poză...
Botoșani
nori împrăștiați
15.5
°
C
15.6
°
15.5
°
82 %
1.6kmh
36 %
D
14
°
lun
13
°
mar
12
°
mie
12
°
J
12
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...



