spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTElevi evacuați dintr-o școală în urma unui incendiu

Elevi evacuați dintr-o școală în urma unui incendiu

Un incendiu a izbucnit în această dimineață la Școala generală nr.14. Toți elevii au fost evacuați. Nu a fost nimeni în pericol.

Focul a pornit de la o lampă de iluminat dintr-un grup sanitar, iar alarma a fost dată de o îngrijitoare care a simțit miros de fum. Imediat, cei peste 600 de elevi au fost evacuați de către cadrele didactice.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat, în cel mai mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Botoșani, cu patru autospeciale de intervenție cu apă și spumă, precum și două ambulanțe SAJ.

Aceștia au constatat că ardea o lampă de iluminat dint-un grup sanitar, cu degajări mari de fum. Incendiul a fost lichidat.
Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit. La fața locului au ajuns prefectul județului, Sorin Cornilă, inspectorul șef al ISU Botoșani și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Aceștia au dispus verificarea modului de exploatare a instalației electrice și a efectuării reviziilor tehnice periodice.

Un cadru didactic care a suferit un traumatism la glezna a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ.

Școala are autorizație de securitate la incendiu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...