România nu a intrat în Schengen, iar asta a stârnit furia multor cetățeni români activi pe rețelele sociale. Cu atât mai mult cu cât au ieșit la iveală unele detalii privind „întoarcerea” oficialilor austrieci.
A fost o ocazie pentru destui concetățeni – politicieni de diverse rituri, din zona guvernamentală sau nu, influenceri sau doar oameni ceva mai activi pe rețelele sociale – să-și aducă aminte subit că Austria a stăpânit cândva o parte importantă a teritoriului de astăzi al României, că Hitler s-a născut în aceeași țară, sugerând sau spunând de-a dreptul că austriecii ar fi cam naziști, că nu au renunțat la visul lor imperialist, că Viena ar fi calul troian al Moscovei, în vreme ce noi apărăm meterezele Uniunii Europene.
Și mai mulți concetățeni par să fi realizat dintr-odată că diverse firme cu capital austriac ocupă poziții puternice și vizibile pe piața românească: în sistemul bancar, în cel petrolier, în construirea infrastructurii de transport, în exploatarea lemnului, supermarketuri, băuturi energizante etc. Ideea unui război economic contra austriecilor a venit repede: să ne retragem banii din băncile lor, să nu mai alimentăm la benzinăriile deținute de ei, să nu-i mai lăsăm să ia lemn din pădurile noastre, să nu le consumăm produsele, să nu mai mergem în stațiunile lor de iarnă, să nu mai vizităm Viena.
Se trece ușor peste faptul că dacă austriecii au nevoie de noi, nu mai puțin avem noi nevoie de ei. Nu e cazul să uităm că în firmele cu capital austriac lucrează tot români, că în unele din firmele mixte statul român are procente importante, că prin acțiuni accentuat emoționale riscăm să alimentăm focul, nu să-l stingem.
Niciun oficial român nu a asumat că ar avea vreo responsabilitate în acest eșec politic, nici președintele, nici prim-ministrul, nici miniștrii de Externe și de Interne, nici liderii partidelor aflate la guvernare, PNL, PSD și UDMR. Nu s-a văzut nicio demisie de onoare. E și greu să ceri onoare de la inși care și-au plagiat tezele de doctorat sau de la cei care i-au acoperit fără ezitare, de la oameni preocupați doar de propriul confort, de urmăritorii intereselor personale.
Dacă votul Austriei a fost în bună măsură un rezultat al politicii interne austriece, și în reacțiile politicienilor români și ale mass-media controlate de partide și de stat tot considerente electorale trebuie să vedem. Pentru politicienii noștri și pentru admiratorii lor, vinovați sunt alții, ei și-au făcut temele, au apărat interesele națiunii. Ei cred că merită să fie felicitați, nu certați.
Cartea autovictimizării este ușor de jucat. Însă de aici vor câștiga mai ales extremiștii, care se găsesc din abundență și în partidele principale, PNL și PSD, nu doar în AUR sau în grupusculele radicale.
Declarațiile belicoase, inclusiv îndemnul la boicot economic, ar putea avea o noimă în alte situații, însă nu în acest caz. Mai utilă ar fi presiunea pe propria clasă politică. Dacă vrem să avem una mai responsabilă, dedicată în mod real binelui public. Și care să conducă în mod competent. Altfel, politicienii noștri vor rămâne așa cum îi știm: superficiali, corupți, cameleonici, neasumând vreodată eșecul.
