vineri, mai 9, 2025
AcasăNaționalPremieră în România. A fost publicat ghidul pentru combaterea hărțuirii sexuale și...

Premieră în România. A fost publicat ghidul pentru combaterea hărțuirii sexuale și morale la locul de muncă

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă publicarea primului ghid dedicat instituţiilor şi companiilor private în domeniul prevenirii şi combaterii hărţuirii sexuale. Ea arată că, doar în primele 9 luni ale anului, 130 de persoane au fost hărţuite în spaţiul public şi există 287 de anchete penale în lucru, relatează News.ro.

„Premieră în domeniul prevenirii şi combaterii hărţuirii sexuale! Am publicat primul ghid dedicat instituţiilor şi companiilor private. Doar în primele 9 luni ale anului, 130 de persoane au fost hărţuite în spaţiul public şi există 287 de anchete penale în lucru”, a anunțat ministrul Familiei, într-o postare pe Facebook.

Gabriela Firea arată că „hărţuirea sexuală este un fenomen despre care se vorbeşte prea puţin, dar care este prezent în instituţiile publice şi companiile private”.

„Împotriva statului român a fost pronunţată recent o decizie într-un proces deschis la CEDO de o angajată a unei instituţii de stat. România a pierdut tocmai pentru că instituţiile au tratat superficial plângerile femeii. Este o decizie care trebuie să ne dea mult de gândit, chinurile şi nedreptatea prin care trece o persoană hărţuită la locul de muncă nu sunt de neglijat”, se arată în postare.

Potrivit ministrului Familiei, „Ghidul privind hărţuirea pe criteriu de sex şi hărţuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România, documentul fiind elaborat de specialiştii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale”.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati – ANES, va oferi suport, îndrumare şi coordonare metodologică instituţiilor publice şi companiilor private pentru aplicarea măsurilor din acest document. Ghidul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Timp de 30 de zile, aşteptăm propunerile, sugestiile şi opiniile privind acest proiect, mai precizează ministrul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
5.5 °
98 %
5.9kmh
100 %
vin
14 °
S
16 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...