spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalCompaniile din subordinea Ministerului Transporturilor își mută conturile de la BCR

Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor își mută conturile de la BCR

Oficialii României iau primele măsuri împotriva Austriei, după votul de acum câteva zile din Consiliul JAI, când România a ratat intrarea în Spațiul Schengen din cauza austriecilor.  

Astfel, mai multe companii din subordinea Ministerului Transporturilor vor renunța la colaborarea cu BCR și își vor muta conturile la CEC. Banca Comercială Română (BCR) este deținută de Erste Group Bank, o companie cu sediul la Viena.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR. Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul din Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. O explicaţie cât se poate de simplă”, a spus Grindeanu, conform Aerpres.

Această mutare nu se va întâmpla rapid

Potrivit Gazeta de Sud, el a subliniat că această mutare nu se va întâmpla rapid, dar companiile care aveau conturi la băncile austriece au anunţat că vor face toate diligenţele în acest sens.

„Am fost anunţat ca ministru. Şi nu doar CNAIR. V-am spus, şi CFR-ul a luat această decizie, tot ceea ce ţine de CFR, şi Administraţia Porturilor Constanţa şi Aeroporturile, cei care au aveau anumite conturi la aceste bănci m-au anunţat că vor face toate diligenţele. Nu e o chestiune care să se întâmple foarte rapid, dar toţi au luat această decizie de a se muta la o bancă românească. Eu cred că e bine, având şi condiţii mai bune”, a precizat ministrul, subliniind că el nu are conturi la bănci austriece.

O serie de companii şi-au anunţat în ultimele zile intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece, în urma votului negativ dat de Austria în privinţa aderării României la spaţiul Schengen. 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...