joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTAccident de autocar provocat de un botoşănean (video)

Accident de autocar provocat de un botoşănean (video)

Un autocar aparţinând firmei de transport persoane Romfour, din Suceava, a fost implicat într-un accident în apropiere de municipiul Cluj. 

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, vineri după-amiază, la un accident rutier cu un autocar. În urma evenimentului, autocarul aparţinând firmei Romfour a ieșit în afara părții carosabile.

În momentul sosirii echipajelor operative la fața locului ocupanții erau ieșiți din autocar, iar două persoane au solicitat consult medical. La fața locului sau deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD. “Nu a fost declanșat planul roșu de intervenție, deoarece sunt doar două persoane care au solicitat consult medical”, a transmis ISU Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, în accident a fost implicat un autocar cu remorcă, înmatriculate în Suceava, condus de un botoşănean de 34 de ani. Autocarul a ieșit în afara părții carosabile după ce conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma evenimentului 2 persoane au necesitat îngrijiri medicale. Din fericire nici acestea nu au suferit răni grave, după o primă evaluare a cadrelor medicale. Autocarul era plin cu botoşăneni şi suceveni care se întorceau în străinătate, la locurile de muncă, după ce şi-au petrecut sărbătorile în familie.

Romfour

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
45 %
6.2kmh
20 %
J
23 °
vin
19 °
S
26 °
D
27 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...