miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTVis transformat în realitate pentru un copil de 14 ani

Vis transformat în realitate pentru un copil de 14 ani

Începând de joi poliţiştii botoşăneni au un nou prieten. Este vorba despre Raul, care are 14 ani.

Băiatul este imobilizat într-un scaun cu rotile, însă şi-a dorit extrem de mult să-i cunoască pe cei care se ocupă de siguranţa cetăţenilor. Pentru a-i face o surpriză, fratele său a luat legătura cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, iar astfel visul lui Raul a devenit realitate.

“Vizibil emoționat, ne-a mărturisit că și-a dorit foarte mult să-l vizităm și să facem o fotografie împreună, pe care să o păstreze ca amintire. Pe lângă clipele petrecute împreună, i-am dăruit și câteva cadouri care sa-i amintească de noi”, au transmis reprezentanţii IPJ.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.7 ° C
18.8 °
16.6 °
76 %
2.5kmh
47 %
mar
19 °
mie
26 °
J
26 °
vin
20 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...