luni, mai 13, 2024
AcasăLocal BTElicopter chemat cu repetiţie în judeţ (video)

Elicopter chemat cu repetiţie în judeţ (video)

Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru a doua oară în judeţul Botoşani în decurs de doar câteva ore. După ce dimineaţă aeronava medicală a fost chemată la Dorohoi, după-amiază aceasta a fost solicitată pentru a prelua o femeie în stare gravă, din municipiul Botoşani. În vârstă de 82 de ani, acesta a fost diagnosticată de medici cu ocluzie intestinală.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire a unei situații la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD.

Ce este ocluzia intestinală

Ocluzia intestinală reprezintă un sindrom definit prin oprirea persistentă şi patologică a tranzitului intestinal, ce poate avea multiple etiologii şi ale cărui consecinţe se răsfrâng atât asupra tubului digestiv, cât şi la nivel sistemic, printr-o implicare multiorganică.

Oprirea tranzitului intestinal poate fi provocat de un obstacol mecanic, situat în intestinului subțire sau în cel gros, precum și de un obstacol dinamic, din cauza unor tulburări funcționale a musculaturii intestinale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
17.1 °
16.6 °
54 %
3.2kmh
87 %
lun
14 °
mar
13 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oare folosesc toți același lipici? Că nu prea ține la contactul cu alegătorii.

EDITORIAL

Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...

EPIGRAMA ZILEI

În vis, erai mugur de floare Ițit din albul unei rochii Atât de sexy, sclipitoare, Că mi-am frecat până și ochii...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...