vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTUn altfel de școală. Exerciții demonstrative ale jandarmilor sub ochii zecilor de...

Un altfel de școală. Exerciții demonstrative ale jandarmilor sub ochii zecilor de elevi de la „Laurian”

Șaptezeci de elevi și cadre didactice de la Colegiul Național ,,A.T.Laurian” Botoșani au ales să petreacă ,,O altfel de zi la Jandarmeria Botoșani”. Activitatea s-a desfășurat în această dimineață, în cadrul programului național ,,Școala Altfel”, elevii având prilejul să discute cu jandarmii despre aspecte de interes pentru ei, precum prevenirea faptelor antisociale, cyberbullying-ul sau oportunitatea urmării unei cariere militare în Jandarmeria Română.

Trei studenți ai Academiei de Poliție,,Alexandru Ioan Cuza” București și doi elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni le-au explicat tinerilor ,,laurieni” ce i-a motivat pe ei să se înscrie la examenele de admitere, ce avantaje poate oferi serviciul în slujba legii și cum se desfășoară cursurile în instituțiile de învățământ militar care școlarizează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

În a doua parte a vizitei, elevii au vizitat atelierele cu tehnica auto și mijloacele de intervenție din dotarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, după care au asistat la câteva exerciții demonstrative cu câinii de serviciu și procedee de autoapărare care le-ar putea fi de folos în anumite situații neplăcute. Activitatea s-a încheiat cu un exercițiu de intervenție al jandarmilor din cadrul Grupei de Intervenție Antiteroristă și Acțiuni Speciale pentru capturarea unor infractori înarmați.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
19.3 °
47 %
5.5kmh
75 %
vin
17 °
sâm
20 °
Dum
23 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...