Cinemax 21:00
Pe drum 2021
Cu Pantea Panahiha, Hasan Majuni.
Debutul uimitor al lui Panah Panahi, „Pe drum” ia tradiția filmelor iraniene cu excursii și adaugă răsturnări neașteptate de situație. Filmul e despre o familie cu patru membri, doi părinți și doi fii, unul un adult tăcut, celălalt un puști exuberant de șase ani, în timp ce traversează zona rurală a Iranului. Pe parcursul excursiei, ei se apropie când își amintesc de trecut, se confruntă cu temerile aduse de necunoscut și se agită din cauza câinelui lor bolnav. Tensiuni nespuse ies la suprafață și filmul construiește un ritm emoționant, pe măsură ce dezvăluie scopul ascuns al călătoriei. Rezultatul e o dramă ce oferă o observație autentică, vulnerabilă și profund sinceră asupra unei familii iraniene care se pregătește să se despartă de unul de-al lor.
Pro cinema 20:30
Hancock 2008
Cu Jason Bateman, Charlize Theron, Will Smith. Există eroi… există super-eroi… și pe lângă ei, mai e și Hancock (Will Smith). Odată cu puterea, crește și responsabilitatea – toată lumea știe asta – toată lumea, cu excepția lui Hancock. Critic, conflictual, sarcastic și prost înțeles, eroismele bine-intenționate ale lui Hancock rezolvă problemele și salvează nenumărate vieți, dar par a lăsa în urmă un dezastru. Lumea s-a săturat – oricât de recunoscători ar fi pentru faptul că au eroul lor local, cetățenii din Los Angeles se întreabă ce au făcut ca să merite un tip ca ăsta. Lui Hancock nu-i pasă ce gândesc oamenii – până în momentul în care salvează viața directorului de PR, Ray Embrey (Jason Bateman). În acea zi super-eroul negativ începe să-și dea seama că, de fapt, este și el vulnerabil.
Film now 20:00
Minciuni adeverite 2007
Cu Ryan Pinkston, Kate Mara, Joshua Close. Full of It este o comedie despre ce se intampla unui mincinos cand minciunile sale devin pe nepusa masa realitate. Sam este un adolescent de 17 ani disperat sa se integreze in noul liceu. Ca sa reuseasca, nu gaseste alta solutie decat sa toarne la minciuni in stanga si-n dreapta, ca sa-i impresioneze pe colegii sai mai populari. Dar cand minciunile devin realitate, iar Sam ajunge unul dintre cei mai tari dintre liceeni, el trebuie sa se confrunte cu o multime de probleme neasteptate.
Warner tv 21:00
Matrix reîncarnat 2003
Cu Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss. La șase luni după evenimentele primului film, Neo (Keanu Reeves) se trezește după ce are un coșmar în care o vede pe Trinity, împușcată de un Agent, căzând prin fereastra unui bloc de birouri. Morpheus primește un mesaj de la căpitanul Niobe (Jada Pinkett Smith) al navei Logos prin care era convocată o întâlnire de urgență a flotei orașului Zion. Conform informațiilor primite de la căpitanul Thaddeus, 250.000 de Santinele sapă în pământ către Zion și îl vor invada în mai puțin de 72 de ore. Comandantul Lock, conducătorul forțelor de apărare ale orașului, ordonă ca toate navele și echipajele lor să se întoarcă în Zion pentru a face față invaziei mașinilor. Morpheus cere unei nave să rămână în urmă pentru a contacta Oracolul, sfidând ordinele comandantului Lock. Între timp, unul din membrii echipajului navei Caduceus pe nume Bane, aflat într-o misiune în Matrice, este atacat de Agentul Smith, care se pare că încă nu a fost distrus de la ultima confruntare cu Neo. Smith se copiază peste mintea lui Bane și se descarcă în trupul fizic al acestuia din lumea reală.