duminică, iulie 13, 2025
AcasăNaționalJudecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef al Casei Naționale de Asigurări,...

Judecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef al Casei Naționale de Asigurări, Lucian Duță, excluse a 4-a oară din magistratură

Judecătoarele Daniela Panioglu și Alina-Nadia Guluțanu de la Curtea de Apel Bucureşti au fost excluse pentru a 4-a oară din magistratură de Secţia de judecători a CSM în materie disciplinară, potrivit portalului CSM.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi: 8-1. Potrivit unor surse din CSM, judecătoarea care s-a opus excluderii este Ramona Grațiela Milu, potrivit G4media.

Cele două judecătoare de la CAB au fost excluse, de această dată, pentru ”exercitarea funcției cu rea-credință”.

Potrivit Inspecției judiciare, judecătoarele, învestite cu soluționarea unui apel, nu s-au pronunțat asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive și au sancționat cu amendă judiciară procurorul care a redactat contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului, fără ca acesta să se încadreze în categoria persoanelor pentru a căror conduită procesuală neconformă legiuitorul a prevăzut respectiva sancțiune”, se arată într-un comunicat al IJ.

Cele două judecătoare au mai fost excluse de 3 ori din magistratură.

Materialul integral poate fi citit AICI.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
28.7 ° C
28.9 °
28.6 °
37 %
2.3kmh
13 %
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
30 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...