spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTRazie în bezna nopții . Polițiștii au descins în „cuibușoarele” scandalagiilor

Razie în bezna nopții . Polițiștii au descins în „cuibușoarele” scandalagiilor

În noaptea de 18 spre 19 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în Parcul Tineretului și Centrul Vechi, precum și în zona barurilor și cluburilor din municipiul Botoșani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 200 de persoane și au fost controlate șase unități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.

„Dintre sancțiuni, 19 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Acțiune a polițiștilor din Săveni pentru prevenirea infracționalității stradale

Inclusiv polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au organizat, sâmbătă, pe 18 martie a.c., o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale. În cadrul activităților, polițiștii au acționat în zona barurilor și în locurile în care se formează grupuri de persoane, fiind legitimate peste 70 de cetățeni. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, patru dintre acestea fiind aplicate unor persoane care provocau scandal în spațiul public.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...