vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTPedofil trimis după gratii. A vrut să profite de o copilă de...

Pedofil trimis după gratii. A vrut să profite de o copilă de numai 11 ani

Un individ care a încercat să profite de o minoră de 11 ani a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare în regim de detenție, cu interzicerea unor drepturi, pentru agresiune sexuală. Totodată, bărbatul, Gheorghe Z., din municipiul Botoșani, a fost obligat și la plata unor daune morale de 30.000 de lei față de victimă. Decizia definitivă a fost pronunțată astăzi de Curtea de Apel Suceava, magistrații interzicându-i bărbatului să comunice cu victima sau să se apropie de ea la mai puțin de 100 metri, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

Faptele s-ar fi petrecut în februarie 2020, când, în timp ce se afla la domiciliul fetei, individul a comis acte de natură sexuală asupra acesteia, a sărutat-o şi i-a propus să întreţină cu el raporturi sexuale. Grozăvia a ieșit la iveală câteva luni mai târziu, când aparținătorii fetei au sesizat poliția. După administrarea mai multor probe, Gheorghe Z. a fost pus sub urmărire penală și trimis în judecată. Condamnat în primă instanță de magistrații Judecătoriei Botoșani, bărbatul a contestat hotărârea, dar Curtea de Apel Suceava i-a respins astăzi apelul ca nefondat și a menținut hotărârea instanței de fond.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
19.3 °
47 %
5.5kmh
75 %
vin
17 °
sâm
20 °
Dum
23 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...