joi, mai 16, 2024
AcasăLocal BTImpact violent într-o intersecție din județ (video)

Impact violent într-o intersecție din județ (video)

O femeie a ajuns la spital după ce a fost victima neatenției unui tânăr cu BMW. Incidentul a avut loc la intersecția drumurilor naționale 29A cu 29C, în dreptul localității Vârfu Câmpului. 

Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, se îndrepta, cu maşina, un BMW seria 5, dinspre Botoșani spre Siret. La un moment dat, acesta a pătruns cu viteză în intersecţie, fără să oprească la indicatorul STOP. În acel moment a pătruns în intersectie și un Volkswagen Polo, condus de o femeie de 62 de ani din Suceava, care se îndrepta dinspre Dorohoi spre Zvoriştea. Autoturismul condus de aceasta a lovit violent BMW-ul, care a fost proiectat peste un scuar și a ajuns pe sensul opus de mers.

În urma coliziunii şoferiţa a fost rănită. Aceasta a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la Spitalul din Dorohoi. “Pacienta a fost diagnotiscată cu multiple contuzii consecutive unui accident rutier. A fost stabilizată hemodinamic”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat o anchetă, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. “Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Impactul între cele două maşini a fost atât de violent încăt ambele au fost transformate în mormane de fiare. Din acest motiv a fost nevoie ca două platforme de la SOS Savencu să le preia de la fața locului pentru a fi transportate la expertiza tehnică.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11 °
64 %
2.3kmh
99 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
15 °
Dum
23 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...