spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăSportFC Botoșani și-a aflat programul următoarelor trei etape din play-out-ul SuperLigii

FC Botoșani și-a aflat programul următoarelor trei etape din play-out-ul SuperLigii

LPF a anunțat progamul următoarelor trei runde din play-out-ul SuperLigii. FC Botoșani va întâlni sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17:00, FC Hermannstadt la Sibiu, urmând ca duminică, 9 aprilie, de la ora 15:30, să primească pe „Municipal” vizita celor de la FC Argeș, partida contând pentru runda a III-a din play-out. În Vinerea Mare, pe 14 aprilie, de la ora 21:00, botoșănenii vor juca la Arad cu UTA în runda a IV-a.

Play-out-ul SuperLigii se reia vineri. După cum bine știți, în această periadă, întrecerea internă a fost întreruptă ca urmare a acțiunilor loturilor naționale.

Lupta pentru salvarea de la retrogradare se anunță extrem de încinsă în acest sezon, fiecare echipă putând ajunge în subsolul clasamentului în cazul unei serii nefaste, cum la fel de bine poate ajunge și pe unul din primele două locuri, care ar putea să le propulseze în Conference League.

După prima rundă disputată, pe primele două poziții în play-out, care asigură barajul pentru Conference League, se află „U” Craiova 1948 cu 23 de puncte și Petrolul cu 21 de puncte, podiumul fiind completat de „U” Cluj cu 20 de puncte. FC Botoșani ocupă locul 4 cu 19 puncte, FC Voluntari și FC Hermannstadt fiind pe 5 și 6 cu 18 respectiv 17 puncte.

Pe locurile 7 și 8, care asigură prezența la barajul pentru supraviețuirea în prima ligă, se află Chindia cu 16 puncte și FC Argeș cu 14 puncte, ultimele două locuri, direct retrogradabile fiind ocupate de UTA cu 14 puncte și CS Mioveni cu 11 puncte.

Toate partidele din play-out-ul SuperLigii sunt transmise în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.

Program etapa 2 play-out SuperLiga
Vineri, 31 martie 2023

ora 21:00 „U” Craiova 1948 – Petrolul
Sâmbătă, 1 aprilie 2023
ora 12:00 UTA – „U” Cluj
ora 17:00 FC Hermannstadt – FC Botoșani
Duminică, 2 aprilie 2023
ora 13:30 FC Argeș – FC Voluntari
Luni, 3 aprilie 2023
ora 17:30 CS Mioveni – Chindia

Program etapa 3 play-out SuperLiga
Sâmbătă, 8 aprilie 2023

ora 15:00 FC Voluntari – UTA
ora 17:30 „U” Cluj – „U” Craiova 1948
Duminică, 9 aprilie 2023
ora 13:00 Chindia – FC Hermannstadt
ora 15:30 FC Botoșani – FC Argeș
Luni, 10 aprilie 2023
ora 17:30 Petrolul – CS Mioveni

Program etapa 4 play-out SuperLiga
Vineri, 14 aprilie 2023

ora 18:00 FC Argeș – Chindia
ora 21:00 UTA – FC Botoșani
Sâmbătă, 15 aprilie 2023
ora 12:00 CS Mioveni – FC Hermannstadt
Duminică, 16 aprilie 2023
ora 18:15 Petrolul – „U” Cluj
Luni, 17 aprilie 2023
ora 15:00 „U” Craiova 1948 – FC Voluntari

Clasamentul play-out-ului
1 „U” Craiova 1948 – 23 pct
2 Petrolul – 21
3 „U” Cluj – 20
4 FC Botoșani – 19
5 FC Voluntari – 18
6 FC Hermannstadt – 17
7 Chindia – 16
8 FC Argeș* – 14
9 UTA* – 14
10 CS Mioveni – 11
*)beneficiază de rotunjirea de 0.5 puncte

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.7 ° C
17.7 °
13.9 °
62 %
1.5kmh
100 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
16 °
vin
18 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...