duminică, mai 4, 2025
AcasăLocal BTAcțiuni pentru prevenirea absenteismului școlar

Acțiuni pentru prevenirea absenteismului școlar

Joi, în orașul Ștefănești și în comuna Ungureni, polițiștii au organizat acțiuni punctuale pentru prevenirea absenteismului școlar.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate unitățile economice din zona unităților de învățământ, care au ca obiect de activitate servirea de băuturi alcoolice, operarea de jocuri mecanice, precum și alte activități interzise minorilor, fără a fi constate nereguli.

Totodată, au fost identificați 7 elevi care absentau de la cursuri, fiind informate unitățile de învățământ din care făceau parte, precum și Inspectoratul Școlar Județean, în vederea dispunerii măsurilor necesare pentru a preveni aceste situații.

De asemenea, polițiștii au desfășurat o activitate informativ-preventivă cu peste 130 de elevi ai Liceului Ștefan D. Lucian Ștefănești, prilej cu care s-au purtat discuții despre riscurile la care se pot expune dacă absentează de la ore, precum și dacă nu respectă regulile de circulație.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
15 ° C
17.6 °
15 °
65 %
2.3kmh
66 %
S
15 °
D
31 °
lun
15 °
mar
14 °
mie
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să lămurim de la început pe ce parte parcăm.

EDITORIAL

În mod normal și firesc, un jurnalist ar trebui să vină în fața cititorilor lui cu informații pragmatice, precise și clare, cu personaje autentice,...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...