marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTÎncă un drum eliberat de sub nămeţi

Încă un drum eliberat de sub nămeţi

În această seară, în jurul orei 19:30, echipele de intervenție au reușit să deblocheze toți cei 25 de kilometri din sectorul Dorohoi – Dumeni – Havârna de pe DJ293.

„S-a lucrat greu, zăpada fiind foarte mare și grea din cauza încălzirii vremii. Le mulțumesc tuturor celor care au participat la efortul comun de redare circulație a sectorului de drum Dorohoi – Dumeni – Havârna. Ne-am mutat pe sectorul Crucea Milencii – Darabani (DJ 298A)”, a declarat vicepreședintele CJ Dorin Birta, care coordonează lucrările în zonă.

Tot în această seară, până la ora 20:00, s-au mai deschis următoarele sectoare de drum:

DJ296A: Roșiori – Costești

DJ 294C: Manoleasa – Borolea – Hănești

DJ293A: Coțușca – Viișoara

DJ282: Dângeni – Hănești

Un alt sector cu probleme la care se lucrează în aceste momente pentru a fi redat circulației este DJ294, din drumul național Botoșani – Săveni și până în Dângeni. Echipele coordonate de Cătălin Gheorghian, directorul DJDP, și inginerul Marius Vasilache au ajuns în dreptul satului Gulioaia.

De asemenea, echipa care intervine dinspre Dângeni a ajuns la Strahotin.
Se lucrează și pe sectoarele:

DJ291B: Șendriceni – Lozna – Dersca – Mihăileni;

DJ294A: Dimitrie Cantemir – Panaitoaia – Avrămeni.

Pe drumurile pe care se circulă pe un singur fir se lucrează la lărgire.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
34 %
4.3kmh
5 %
mar
25 °
mie
29 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copac împodobit cu berze pe marginea şoselei la Stăuceni.    

EDITORIAL

Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a zis, ca să fie bine, Să-i pun o poză cu mine. I-am răspuns că-n Botoșani A fost una-n Miorcani...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...