duminică, mai 19, 2024
AcasăLocal BTLemne fără documente confiscate de poliţişti (video)

Lemne fără documente confiscate de poliţişti (video)

Două societăţi comerciale din judeţ s-au ales cu amenzi uriaşe şi marfa confiscată din cauza afacerilor cu lemne fără documente. 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat verificări cu privire la modul de respectare a normelor legale în domeniul circulației, depozitarii, prelucrării și comercializării materialului lemnos la punctele de lucru a două societăți comerciale, din județul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate au fost constatate mai multe nereguli, motiv pentru care au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 140.000 de lei, conform Legii 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. De asemenea, a fost dispusă confiscarea totală de 2.060 metri cubi material lemnos, diverse specii, dintre care 709 metri cubi, faptic și 1.350 metri cubi, valoric, valoarea totală a întregii cantități fiind estimată la 1.700.000 de lei.

Reprezentanții societăților supuse controlului nu dețineau documente legale de proveniență a materialului lemnos confiscat.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
9.2 ° C
11.6 °
8.9 °
93 %
2.3kmh
5 %
Dum
21 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
23 °
joi
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...