spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTORAȘUL DE ALTĂDATĂ: Casa Goilav

ORAȘUL DE ALTĂDATĂ: Casa Goilav

Pe lista monumentelor istorice din municipiul Botoşani figurează şi o clădire aflată pe Strada Mihail Kogălniceanu numărul 16, vizavi de Liceul cu Program Sportiv.

Casa a fost realizată în anul 1872 şi l-a avut ca proprietar pe un important membru al comunităţii armene, respectiv medicul Dionisie Goilav. Imobilul cu destinaţie de locuinţă surprinde printr-un stil arhitectonic eclectic, de şcoală franceză.

Potrivit lui Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei pentru Cultură, faţada principală are intrarea printr-un balcon deschis cu grilaj din fier forjat. Ferestrele sunt înalte, având ancadramente cu motive geometrice şi florale. Sub acoperiş, de jur împrejur, este un brâu în zidărie cu motive geometrice. Clădirea a găzduit Corpul Gardienilor Publici.

La începutul secolului al XIX-lea, Goilavii au urmat cursurile unor renumite facultăţi din Apus şi revenind în ţară s-au afirmat ca jurişti, medici şi ofiţeri. Un alt membru al familiei, respectiv Jean Goilav, a construit o casă trecută de asemenea pe lista monumentelor, în apropierea Liceului Pedagogic. Folosit iniţial ca spaţiu de locuit, imobilul găzduieşte acum Centrul de copii şcolari „Sfântul Stelian”.

Potrivit istoricului Gheorghe Median, Goilavii au fost printre primii armeni botoşăneni chemaţi să conducă destinele oraşului. În anul 1820, domnitorul Mihai Suţu dă un hrisov prin care conducerea târgului Botoşanilor este încredinţată unei Case Obşteşti, având un număr de şase membri, dintre care, doi trebuiau să fie armeni.

În anul 1825 între cei doi reprezentanţi ai coloniei armene, alături de Garabet Bolfos, taxildar şi păstrător al arhivei se afla Ştefan Goilav, însărcinat cu funcţia de epitrop3. Eforia târgului, instituită în urma aplicării Regulamentului Organic, în anul 1832, care a înlocuit Casa Obştească, formată din cinci membri, avea să cuprindă şi etnici armeni, în anul 1835 reprezentantul comunităţii fiind Stefan Goilav iar în anul următor Gaşpar Goilav4.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...