joi, mai 16, 2024
AcasăLocal BTZiua Europei marcată în avans la Botoșani cu o competiție de cros

Ziua Europei marcată în avans la Botoșani cu o competiție de cros

Sâmbătă, 6 mai, Parcul Mihai Eminescu a fost gazda unei competiții de cros cu zeci de botoșăneni, sărbătorind în avans Ziua Europei.

Crosul intitulat „Start spre Europa” a fost dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, persoanelor adulte și persoanelor cu dizabilități.

Organizator a fost Liceul cu Program Sportiv Botoșani – Școală Ambasador a Parlamentului European, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Județeană pentru Sport, Asociația Județeană de Atletism, Clubul Sportiv Școlar și Asociația pentru Protecția Consumatorilor.

Primii șase participanți, de la fiecare categorie, au fost premiați: primii trei cu medalii/diplome/premii, locurile IV-VI cu diplome.

„Cei care au obținut cei mai buni timpi au și fost premiați însă sunt de părere că toți participanții au fost câștigători! Au câștigat timp petrecut în aer liber, făcând mișcare, fiind în compania prietenilor, distrându-se într-un stil sănătos”, a precizat Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
13.6 °
55 %
0.9kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...