spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTContrabandă pusă la cale de un poliţist

Contrabandă pusă la cale de un poliţist

Dat afară din Poliţia de Frontieră, după ce a fraternizat cu traficanţii, un poliţist de frontieră s-a apucat de contrabandă. Dar nu de unul singur, ci ajutat de cinci complici. Capturaţi chiar la primul transport, ei au fost trimişi în judecată şi condamnaţi cu suspendare. În schimb, vor trebui să plătească daune de peste 100.000 de lei faţă de bugetul de stat.

Cea mai mare condamnare, de doi ani şi şase luni, a primit-o Corneliu Gafton, cel care ar fi pus la cale transportul. Astfel, ţigările urmau să fie aduse în ţară pe 5 martie 2013, când cinci dintre suspecţi au mers pe malul Prutului şi au preluat cu o lansetă şase colete de ţigări „livrate” de traficanţii din Republica Moldova.

Observaţi de poliţiştii de frontieră, care acţionau cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, ei au fost înconjuraţi în dreptul satului Bădărăi (comuna Santa Mare). Somaţi să se oprească, membrii grupării au rupt-o la fugă, însă poliţiştii de frontieră au scos pistoalele şi au tras 12 focuri de avertisment.

Ridicaţi pentru cercetări, cei cinci l-au denunţat şi pe fostul agent. Audiat, Corneliu Gafton a susţinut că nu a organizat şi nici nu a fost implicat în contrabandă, însă contribuţia lui de organizator a fost dovedită prin declaraţiile complicilor. Trimişi în judecată, ei au fost condamnaţi atât de Tribunalul Botoşani, cât şi de Curtea de Apel Suceava, ieri fiind pronunţată sentinţa definitivă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
75 %
5.1kmh
92 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...