spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAmbasadorul Rusiei, invitat la Botoșani în plin război la graniță

Ambasadorul Rusiei, invitat la Botoșani în plin război la graniță

Etapa națională a olimpiadei de limbă rusă se desfășoară, sâmbătă, în Botoșani, iar printre invitații Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) se numără și ambasadorul Rusiei la București.

Informația a fost furnizată de o sursă din învățământ. Inițiativa este surprinzătoare, în contextul în care Rusia a fost exclusă din numeroase competiții culturale și școlare de către statele membre ale Uniunii Europene, iar după debutul războiului din Ucraina activitatea Centrului Rus pentru Cultură și Știință din România a fost suspendată.

Invitația a fost confirmată inițial și de purtătorul de cuvânt al IȘJ Botoșani, inspectorul Irina Telișcă, aceasta precizând că, până miercuri, Cancelaria Ambasadei nu confirmase participarea diplomatului rus. „De invitații s-au ocupat organizatorii olimpiadei. Știu că probabil mulți oameni nu privesc cu ochi buni această invitație, dar nu sunt în măsură să motivez alegerea”, a spus inițial Irina Telișcă.

Ulterior, oficialul IȘJ a negat declarația făcută, motivând că a fost o „exprimare nefericită” și că invitațiile au fost transmise doar autorităților locale și unui secretar de stat.

Aproximativ 100 de elevi participă la etapa națională a olimpiadei de limbă rusă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
9.9 °
61 %
0.8kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...