spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSportSevilla - AS Roma, finala Europa League

Sevilla – AS Roma, finala Europa League

Sevilla – AS Roma este finala Europa League, ediția 2022-2023.

După 1-1 în turul semifinalei de la Torino cu Juventus, Sevilla, care deţine recordul de trofee în competiţie (Cupa UEFA/Europa League), şase la număr (2005/06, 2006/07, 2013/14, 2014/15, 2015/16, 2019/20), a învins-o în retur pe Juventus cu scorul de 2-1, după prelungiri.

Pe „Ramon Sanchez Pizjuan”,  Juventus a deschis scorul prin sârbul Dusan Vlahovic (min.65), dar andaluzii au egalat la scurt timp, prin Suso (min.71). Erik Lamela (min.90+5) a marcat golul victoriei şi al calificării, ibericii rezistând până la final, deşi au jucat în inferioritate numerică din min. 115, când argentinianul Marcos Acuna, campion mondial în decembrie, a primit al doilea cartonaş galben.

În cealaltă semifinală, AS Roma, care a câştigat cu 1-0 pe „Stadio Olimpico”, a fost dominată copios de Bayer Leverkusen, însă a rezistat până la final (0-0). Echipa antrenată de Jose Mourinho va juca a doua sa finală consecutivă în cupele europene, după ce anul trecut a câştigat ediţia inaugurală a Europa Conference League.

Finala Europa League se va juca pe 31 mai, la Budapesta, pe „Puskas Arena”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...