miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTLemne confiscate după un control în trafic

Lemne confiscate după un control în trafic

Polițiștii continuă acțiunile organizate în județ, iar verificările organizate în trafic scot la iveală tot felul de nereguli.

Vineri (n.r. – 26 mai 2023), timp de patru ore, în intervalul orar 16 – 20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 28 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

În timpul verificărilor, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Durnești, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că datele înscrise pe avizul de însoțire nu corespund cu realitatea faptică, motiv pentru care bărbatul a amendat cu 1.000 de lei, iar cantitatea de peste 2 metri cubi de lemne a fost confiscată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
13.3 °
11 °
71 %
0.9kmh
98 %
mie
11 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...