vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTOperațiune a polițiștilor în gări, autogări și piețe soldată cu sancțiuni de...

Operațiune a polițiștilor în gări, autogări și piețe soldată cu sancțiuni de peste 6.000 de lei

O acțiune organizată vineri (n.r. – 26 mai a.c.) de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică s-a soldat cu aplicarea mai multor sancțiuni. Operațiunea s-a derulat în intervalul orar 08:00-11:00 și a vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în municipiul Botoșani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), activitățile au fost desfășurate în zonele aglomerate din oraș, respectiv gări, autogări și zona piețelor, fiind legitimate peste 30 de persoane și controlate trei societăți comerciale.

„În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind normelor de conviețuire socială”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

  1. Nu înțeleg ce rol au astfel de controale în Pța. Mare unde de zeci de ani te abordează aceeași indivizi cu “Țigări, țigări…” și unde rromii buzunăresc și fura telefoane iar bișnițarii își fac liniștit “afacerile”. Nu v-ați săturat să luați șpagă de la infractori și să vă ocupați cu adevărat pt. oamenii de rând care sunt victime? de zeci de ani nu se schimbă nimic. Rusine

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
66 %
1kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...