joi, mai 23, 2024
AcasăLocal BTO nouă ediție a Seminarului Eminescu, organizată la Memorialul Ipotești

O nouă ediție a Seminarului Eminescu, organizată la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești ‒ Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 02-03 iunie 2023, ediția a X-a a Seminarului Eminescu.

Studenți și profesori din mai multe centre universitare din România și Republica
Moldova vor participa timp de două zile la ateliere de lucru, conferințe, mese rotunde, un cenaclu literar și la alte activități care au ca obiect opera eminesciană. La seminar vor participa studenți și profesori de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu- Mureș, Universitatea „Ovidiu” din Constanța, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (Republica Moldova).

Lucrările seminarului Eminescu debutează pe 2 iunie

Lucrările Seminarului debutează pe 2 iunie, ora 10.00, cu o secțiune coordonată de
prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu (Memorialul Ipotești / Universitatea „Ștefan cel Mare” din
Suceava). În continuare, conf. univ. dr. Daniela Petroșel (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) va modera atelierul de lucru „La ce e bună critica literară?” și va susține conferința „Vladimir Streinu. Note la o biografie interioară”.

Conferința va fi urmată de masa rotundă „Exegeza eminesciană sub lupă. Vladimir Streinu”. Lectorul superior Anatol Moraru va ține conferința „Poezia de detenție a lui Andrei Ciurunga”. Activitățile din prima zi se vor încheia cu Cenaclul literar „Voci poetice în dialog”.
În cea de-a doua zi, pe 3 iunie, lect. univ. dr. Gina Puică (Universitatea „Ștefan cel
Mare” din Suceava) va modera partea a II-a a Mesei rotunde „Exegeza eminesciană sub lupă. Vladimir Streinu”. Atelierul de lucru „Lecturi critice în dialog” va include prezentarea conf. univ. dr. Luminița Chiorean (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie
„George Emil Palade” din Târgu-Mureș), intitulată „Eminescu… reloaded”, și cea a lect. univ. dr. Adrian Jicu (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), cu tema „Criticilor mei. O
interpretare”.

Manifestarea se va încheia cu Dezbateri finale și o vizită la Mănăstirea Agafton.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
22.2 ° C
22.2 °
20.5 °
54 %
3.1kmh
23 %
joi
25 °
vin
26 °
sâm
24 °
Dum
23 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Șefa CJ urmărește mulțumită evoluția colegului din PSD care vrea să o înlocuiască.

EDITORIAL

Acum ceva vreme, aflat prin oraș, m-am intersectat cu Dan Doboș. Dan Doboș rapsodul; țin să fac această precizare deoarece vreau să atrag atenția...

EPIGRAMA ZILEI

Unși pe față cu nămol, Și purtând  pe  cap prosoape, Plozii sunt în fundul gol, Iar mămicile aproape... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...