spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTÎntâlnire emoționantă între pompieri și câțiva copii cu suflet mare

Întâlnire emoționantă între pompieri și câțiva copii cu suflet mare

Atunci când ochii nu văd, sufletul este cel care transmite emoția unei întâlniri mult așteptate. Iar pompierii au simțit acest lucru, vineri (n.r. – 2 iunie a.c.), odată cu vizita copiilor cu deficiențe de vedere înscriși în Asociația Nevăzătorilor din Botoșani.

S-au născut cu aceste probleme de vedere, dar sunt înconjurați de lumină și dragoste. În minutele petrecute împreună, ei le-au arătat celor mari că nu există bariere atunci când se vorbește despre prevenirea situațiilor critice.

Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au discutat despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență atât cu copiii, cât și cu părinții.

„Copiii ne-au dovedit că sunt puternici și curajoși și au testat presiunea furtunurilor ca și cum ar fi stins un incendiu imaginar, au probat căștile de protecție și s-au plimbat cu șenilata”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani. Acțiunea de vineri s-a desfășurat în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani și Asociația Nevăzătorilor din Botoșani, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
39 %
3.1kmh
90 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...