miercuri, decembrie 3, 2025
AcasăLocal BTFemeie ajunsă de pe scări direct la spital

Femeie ajunsă de pe scări direct la spital

O femeie a ajuns în stare gravă la spital după o clipă de neatenţie. În vârstă de 38 de ani, din Botoşani, aceasta a căzut de la o înălţime de aproape trei metri.

Nefericitul accident a avut loc chiar în casa femeii, care se află încă în construcţie. Aceasta a vrut să coboare de la etajul imobilului, pe scara interioară. Din păcate, aceasta nu avea încă montate balustradele, iar femeia a călcat într-un mod nefericit, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. Femeia a căzut pe cimentul de sub trepte, de la o înălţime de aproximativ trei metri.

Membrii familiei i-au sărit repede în ajutor, alarmaţi de zgomotul produs de trupul ei în cădere. Aceştia au sunat la 112 şi au solicitat intervenţia unei ambulanţe, care a transportat-o pe femeie la Urgenţe. Cadrele medicale au preluat-o imediat şi s-a decis internarea ei în secţia de chirurgie generală. „Pacienta a ajuns în serviciul UPU cu o policontuzie prin cădere de la înălţime, pneumotorax stâng anterior şi contuzie hepatică. A fost stabilizată şi s-a decis internarea din cauza leziunilor de organe interne”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
5 °
97 %
1.8kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
10 °
S
8 °
D
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici va fi o porțiune pentru mountain bike.

EDITORIAL

Orice lege care funcționează pe teritoriul patriei ar trebui să fie atât de clară și la obiect încât pentru orice cetățean român care dispune...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...