vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BT100 de intervenții ale pompierilor botoșăneni

100 de intervenții ale pompierilor botoșăneni

Pompierii botoșăneni au avut parte de 100 de misiuni, în perioada 01 – 05.06 a.c.

Pompierii au acționat pentru stingerea a două incendii, acordarea primului ajutor și transportul la spital a 60 de persoane care aveau probleme medicale, salvarea unui animal, dar și în 12 alte situații de urgență (deblocare uși, transport persoane supraponderale, asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul unor manifestări cu public numeros sau a aterizării/decolării elicopterului SMURD).

La acestea, se adaugă zece acțiuni de verificare a respectării normelor de prevenire a incendiilor pe secția ATI, la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani și 15 misiuni în sprijinul refugiaților din Ucraina. Cele două incendii s-au înregistrat pe raza localităților Botoșani și Hudești, cauza probabilă de izbucnire a focului fiind în ambele cazuri scurtcircuitul electric.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
5.5 °
98 %
5.9kmh
100 %
vin
14 °
S
16 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...