spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTIncendii în județ. Focul a provocat mai multe pagube

Incendii în județ. Focul a provocat mai multe pagube

Un adăpost de animale din satul Strahotin, comuna Dângeni, a luat foc marți, pe 6 iunie a.c., La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni.

Aceștia au constatat faptul că ardea adăpostul animalelor. Pompierii au reușit să stingă flăcările fără ca acestea să se extindă. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza jocului copiilor cu focul.

Astăzi dimineață, acoperișul unei case din municipiul Botoșani a fost cuprins de flăcări de la un coș de fum neprotejat față de materialele combustibile. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani.

Tot astăzi, în localitatea Trușești, vegetația uscată din apropierea cantonului CFR a luat foc. Au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. A ars vegetația uscată de pe aproximativ 80 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.

„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

24 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore

În ultimele ore, pompierii botoșăneni au intervenit în 24 de cazuri, care au vizat acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 13 situații, verificarea secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani, acordarea de sprijin refugiaților din Ucraina, asigurare a măsurilor p.s.i. la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD și pe timpul unor manifestări cu public numeros, înlăturare a pericolului de incendiu, dar și stingerea celor trei incendii produse în locuințe / gospodării.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
39 %
3.1kmh
90 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...