vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTZeci de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

Zeci de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

Polițiștii botoșăneni continuă să desfășoare activități de prevenție pe raza întregului județ.

Astfel, în ultimele 24 de ore, aceștia au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ.

Forțele de ordine au intervenit la 44 de evenimente, 40 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.

În urma activităților desfășurate, pe raza întregului județ, au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 66.910 de lei, ponderea fiind deținută de sancțiunile aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Totodată, pentru abaterile înregistrate la regimul rutier, au fost reținute, în vederea suspendării, 8 permise de conducere, 3 dintre acestea fiind reținute pentru depășirea vitezei legale, și 5 pentru alte abateri (depășire pe linie continuă, neutilizarea centurii de siguranță, folosirea telefonului mobil la volan) și un certificat de înmatriculare pentru modificări neomologate aduse autovehiculului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
7.6 ° C
10.6 °
7.2 °
63 %
2.3kmh
13 %
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...