vineri, mai 24, 2024
AcasăNaționalSindicaliștii CFR ies în stradă

Sindicaliștii CFR ies în stradă

Sindicaliștii CFR anunță un protest, luni, în fața Ministerului Transporturilor condus de Sorin Grindeanu. Manifestația va avea loc între 10:00 și 12:45, conform unei informări referitoare la miting.

Sindicaliștii anunță că majoritatea ceferiștilor sunt nemulțumiți de tergiversarea aplicării Legii nr. 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar în ceea ce privește articolele referitoare la pensionare, dar sunt nemulțumiți și de varianta de aplicare a salarizării care ar putea să fie valabilă începând cu 1 iulie.

”Mecanicii de locomotivă de la CFR CĂLĂTORI, pana la 01 iulie 2023 când trebuie sa li se aplice legea, au hotărât sa protesteze prin Mitinguri de Protest feroviare pentru ca au Contract Colectiv de Muncă valabil pană pe 31 decembrie 2023 fapt ce nu le permite sa facă Grevă Generală și pentru că li se spune că Legea Statut se va aplica conform Legii nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 01 iulie 2023, dar care în realitate este fără efect salarial pentru mecanicii de drum de la CFR CĂLĂTORI pentru că prin aplicare prevede aceeași salarizare ca și înainte de aplicare a legii și după aplicarea legii nr 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar începând de la 01 iulie 2023”, se arată în informarea sindicaliștilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
27.8 ° C
28.8 °
26.6 °
32 %
4.8kmh
89 %
vin
27 °
sâm
24 °
Dum
23 °
lun
15 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când se face, trebuie făcut la amiază, să vadă toată lumea.

EDITORIAL

După Gala Superscrieri în care au fost premiați ziariștii, o jurnalistă a găsit curajul de a spune public că un fost coleg a violat-o....

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...