vineri, mai 10, 2024
AcasăLocal BTAtac al liberalilor la conducerea CJ, după o investiție „confiscată” de social...

Atac al liberalilor la conducerea CJ, după o investiție „confiscată” de social democrați

Atac al liberalilor la conducerea Consiliului Județean (CJ), după ce reprezentanții Partidului Social Democrat au „confiscat” recepția lucrărilor realizate la Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Ștefănești, inaugurare la care nu a fost invitat nici măcar primarul orașului.

În schimb, au fost invitați membri PSD din alte instituții care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu investiția respectivă.

Reacția a venit în cadrul ședinței CJ de joi, 29 iunie a.c., din partea consilierului județean PNL Mirela Saucă, cea care s-a arătat deranjată că la acel eveniment au participat numai social-democrați.

„Toți din Consiliul Județean am înțeles de la prima zi a mandatului nostru că trebuie să subscriem unui obiectiv comun, acela de a lucra în interesul botoșănenilor, că votul nostru, gestionarea banilor publici, trebuie să le aducă bunăstare și prosperitate. Ceea ce nu am înțeles eu și colegii mei, și trebuie să aflăm din presă, despre finalizarea unor proiecte ale Consiliului Județean. Și tot din presă să ne dăm seama că evenimentele care sunt legate de aceste momente îi coafează așa, să zic, doar pe unii.

Mai mult decât atât, mi se pare o naivitate din partea unui director de instituție, chiar subordonată Consiliului Județean, să considere că nu are nevoie de o minimă colaborare cu autoritățile publice locale și alege sa îi dea așa un <<ignor>>, ca să nu zic <<eject total>>, primarului comunității respective”, a spus Mirela Saucă în plenul CJ, care a cerut conducerii CJ să comunice tuturor consilierilor organizarea unor astfel de evenimente.

Ce vor liberalii

„Rugămintea noastră, pentru a avea o colaborare normală și eficientă, este să lăsați canalele de comunicare deschise tot timpul, nu doar atunci când trebuie să ne anunțați despre ședințele la care trebuie să participăm pentru că la urma urmei responsabilitatea față de cei datorită cărora ocupăm aceste fotolii ne revine tuturor în egală măsură”, a adăugat Mirela Saucă.

„Veniți și comunicați cu noi, nu așteptați doar să fiți invitați la evenimente”

De partea cealaltă, conducerea CJ nu a venit cu niciun fel de explicații despre cele întâmplate la Ștefănești, dar a susținut că „ușa președintelui CJ și a celor doi vicepreședinți, a fiecărui director din Consiliul Județean și a secretarului este deschisă în permanență.

„Veniți și comunicați cu noi, nu așteptați doar să fiți invitați la evenimente. Mai mult decât atât, de câte ori am făcut invitații prezența a fost extrem de slabă. Prin urmare nu este vina noastră, probabil dumneavoastră aveți o carență în comunicare”, a fost reacția executivului, președintele CJ rugându-i pe liberali să-și desemneze un lider de grup pentru o comunicare mai coerentă.

Ce spune legea

Potrivit Legii 52 din 2003, CJ este obligat să manifeste transparență decizională și să anunțe toate recepțiile de lucrări la obiectivele de investiții. Ori, la acest ultim capitol, pe site-ul CJ nu există nicio comunicare cu privire la obiectivele de investiții recepționate anul acesta. Asa deși au existat recepții la porțiuni din Drumul strategic, la Drumul mănăstirilor, dar și la UAMS Ștefănești.

De altfel, ultimele comunicări de pe site-ul instituției sunt legate de lucrări finalizate în 2022. În schimb, recepția lucrărilor de la UMAS Ștefănești a fost anunțată prin intermediul unui comunicat de presă la care au fost atașate și fotografii în care apăreau numai social-democrați. Informațiile au fost preluate ca atare de toate publicațiile și numai „Monitorul de Botoșani” a sesizat această situație nefirească.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.1 ° C
19.4 °
18.6 °
40 %
3.4kmh
62 %
vin
20 °
sâm
18 °
Dum
17 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...